Momente: eu- cu mine

Pentru ca tot am vorbit de vacanta in Turcia, astazi, amintindu-mi de un film, Eat Pray Love, mi-am dat seama ca este unul din acele momente in care trebuie sa ma regasesc. Dupa toate lucrurile care au venit si au trecut val-vartej prin viata mea, am nevoie de putin timp si pentru mine. 

Stiti ca v-am zis in postarea trecuta ca m-am uitat la oferte de vacante, dar momentan, o calatorie in Italia sau in India cum a facut tanti Julia Roberts in filmul mentionat mai sus ca sa ma regasesc nu este posibila, asa ca am decis ca in acest week-end impreuna cu niste prieteni sa ne facem propria oferta de vacanta. 

Daca totul va fi asa cum am planuit, maine ne vom bucura de plimbari insorite pe faleza Orsovei si nu numai, probabil ca vom face un popas si la Herculane, n-am mai fost de ceva timp pe acolo, imi place zona aceea, data trecuta mi se pare ca v-am aratat poze, dar o sa va arat si de aceasta data daca o sa facem, hehe. Nu uit eu asa usor de voi.

Ma gandeam acum la cat de repede trece timpul (din nou) si imi faceam in minte un mic invetar al listei pe care mi-am propus-o la inceputul acestei luni si ca sa vedeti ce chestie faina, mini-excursia nu era in plan, hehe, totusi inca mai sunt lucruri de facut, iar timpul zboara, zboara, bine ca nu este graba, mai am o luna jumatate de toamna, dar oricum, ma sperie fuga asta a timpului, maine poimaine parca ma si vad la munca, cu o odrasla acasa... 

Ah, ce ganduri, probabil astea le am din cauza verisorului meu pe care l-am vazut astazi, a crescut si el, acum are un job, o prietena, mi-au venit in minte niste versuri de la BUG Mafia: "uite cum se schimba blugii in pantaloni la dunga", s-a schimbat si el ce sa mai! 

Adevarul este ca il prinde noul stil la ai 22 de ani ai lui, este ceva, oare asa am crescut si eu si nu-mi dau seama? Cred ca un prieten avea dreptate cand spunea ca trebuie sa iti rezervi momente in care trebuie sa te uiti la tine in oglinda, dar nu la tine ca exterior, ci ca interior, haha, ma amuza chestia asta, probabil pentru ca nu stiu cum se face, adica e ciudat, sa stau sa vorbesc cu mine in oglinda? Nu o sa fie o nebunie? Poate... 

Ehm, un lucru il stiu sigur, eu inca am gandurile mele de copil, inca mai am vise si optimism, inca mai sper ca totul o sa fie bine candva, oare "oamenii mari" mai viseaza si ei? Oare printre toate treburile casnice si toate problemele mai au timp pentru ei? Ei nu se pierd? Nu simt nevoia de a se regasi la un moment dat? Oare ei se pricep sa-si vorbeasca in oglinda?

Cine stie... asta o stiu doar ei, un lucru este cert, oamenii sunt puternici, trec prin multe momente (mai bune sau mai rele), o dovada este chiar acest moment al regasirii, care este destul de dificil pentru unii pentru ca necesita rabdare si bineinteles timp, dar mai sunt si multe altele.

In fine, vedeti? Un pas spre regasire pentru mine este si aceasta postare, de mult nu mi-am mai asternut gandurile "serioase" pe blog, ma simt oarecum eliberata si cu siguranta o sa ma simt si mai bine dupa aceasta mini-excursie.

Va tuc.

Voi v-ati simtit vreodata pierduti? Ce faceti sau ce ati facut ca sa va regasiti?

Week-end placut.