Ce mi-a adus iepurasul

So, pentru ca inca is la subiectul haine, am impresia ca am uitat sa va spun ca la mine a venit iepurasul mai tarziu de data asta. Nu mi-a adus ce v-am spus intr-o postare ca imi doresc, dar mi-a adus ceva deci totusi e bine (asta inseamna ca am fost cuminte). Deci la categoria genti dama, inca nu s-a hotarat iepurasul ce geanta sa-mi ia, mi-a spus ca a vazut un magazin cu genti online mistoace, dar s-a lasat pagubas din cauza transportului, apoi fix sambata inainte de Pasti s-a deschis in oras la noi Dragonul Rosu si a vazut niste gentute dragute, dar a zis sa mai astept pentru ca nu a vazut nimic albastru asa cum imi doresc, hehe.

Bijutericile au iesit si ele din calcul, pentru ca in loc de cercei si pandantiv shamballa am primit un lantoi din acela gros cu un cap de tigru, cam ca cel din poza. Bineinteles ca al meu e mult mai frumos, hahaha. Imi place tare mult, am vazut ca se poarta si al meu este si din plastic, deci probabil ca o sa ma tina mult si bine, cam pana o sa ma plictisesc.

Mno cat despre tenesii de la H&M cu leopard, iepurasul nu a avut cum sa mi-i aduca deocamdata, insa mi-a dat bani si mi-am cumparat o pereche de conversi din aia albi. Nu sunt ei de la nu stiu ce firma, dar is suuuuuper frumosi si anti ploaie. A ploua zilele astea pentru tot anul, parca nici nu ar fi primavara...

V-ati gandit vreodata ca hainele voastre spun mai multe despre voi decat credeti?

Nici nu au trecut bine sarbatorile pascale caci oamenii au inceput sa-si arate rautatea din ei si sa va spun si cum. Prejudecati. E ceva la moda sa-ti dai mereu cu parerea mai ales de cand cu libertatea asta de exprimare, sincer cred ca este cea mai proasta ideea sa lasi oamenii sa spuna ce gandesc sau mai bine zis sa spuna ce nu gandesc, pentru ca este evident ca multi nu gandesc inainte de a deschide gura. 

So, mi se pare ca am mai facut un articol in care am dezbatut o problema destul de delicata in zilele noastre zic eu: haine second hand. De ce spun ca este delicata, ei bine pentru ca acum nu mai este ca pe vremuri, acum moda a inceput sa joace un rol foarte important in viata noastra de zi cu zi, si astfel si hainele au inceput sa capete o atentie deosebita, desigur, mai sunt si indivizi care au ramas cu aceleasi gusturi, implicit aceleasi haine, dar fiecare este liber sa se imbrace cum vrea. Mie-mi place moda, o vad ca pe o modalitate de exprimare a personalitatii mele, a starii mele, s.a.m.d. si am vazut ca mai sunt si alte persoane care impartasesc aceleasi ganduri, asadar nu consider ca este ceva gresit.

sursafoto: www.google.ro

Despre cum nu mi-am luat eu telefon de Pasti...

Stiu ca nu ar trebui sa fiu asa, dar sunt, sunt foarte dezamagita de faptul ca de o luna incerc sa-mi achizitionez un telefon la un pret accesibil avand in vedere ca vreau sa fac un abonament de vreo 20 de euro. Am jurat ca renunt la ele (abonamente) de tot, insa sunt prea zgarcita ca dupa ce strang bani sa ii dau pe un telefon cu care oricum mai mult in afara de citit mailuri, stat pe Facebook si poze nu am ce sa fac, asa ca am zis ca un telefon cumparat la abonament e mai accesibil, insa azi mi s-a umplut paharul. 

Treaba sta asa: am avut trei abonamente, doua la Cosmote si unul la Orange, la Cosmote le-am facut pentru ca am vrut si eu un telefon misto (acum 2 ani) si deh, plateam in jur de 100-150 de lei pe luna pentru minute, mesaje si internet pe care nu le foloseam oricum, dar am vrut un telefon si nu a mai contat. Bun bun, am platit, m-am folosit de telefon, inca merge, e super ok telefonul, dar vreau si eu ceva mai fain, ca asa e omul, niciodata nu se multumeste cu ce are. Am renuntat la unul din abonamente si am ramas cu unul pe care nu m-am hotarat inca daca sa il inchid sau nu pentru ca am zis ca poate poate imi iau si eu la fidelizare cu bonusuri, alea alea, un alt telefon (m-am gandit prost). Cu cel de la Orange mai am de tras inca un an, sa va mai spun ca la astia platesc 9 euro pe luna pentru un telefon de 300-400 de lei? Neaaaa, p-asta l-am luat de nevoie, deci nu se pune.

La taclale

Hello there. Am primit un mail in care cineva ma certa, in ghilimele bineinteles, pentru ca am facut pe blog postari in care am prezentat doar articole pentru femei, wishlistul meu pentru iepuras, wishlist pentru vara, pentru primavara si tot asa, dar nimic pentru baieti. Mi-a spus ca sunt o feminista si ca totusi prin postarile mele arat altceva, ei bine draga cine esti tu caci nu vreau sa-ti spun numele, sa stii ca feminist nu inseamna sa prezinti pe blogul personal wishlisturi si cu haine barbatesti, astfel incat sa fie la egalitate. In fine, n-o sa stau acum sa dau explicatii despre cine sunt eu, sau mai bine zis despre cum ma vad altii ca sunt, totusi este destul de ciudat sa fii judecat pentru o chestiune atat de simpla. 

Cautari, decizii, opriri...

Se spune ca suntem intr-o cautare continua toata viata, uneori ce cautam nici noi nu stim, alteori avem impresia ca am gasit si ne oprim pentru moment, insa sunt si cazuri in care nu stim ce sa facem: sa ne oprim pe moment, pentru toata viata sau sa cautam ca pana acum?

Ce trebuie sa faca un strain ca sa ajunga sa fie considerat ca facand parte din familie?

Copii! Nimic pe lume nu se compara cu experienta de a fi parinte, de a stii ca ai dat viata cuiva si ca iubesti neconditionat. Nu e uimitoare viata? Cand vine vorba de allte tipuri de relatii suntem liberi sa alegem pe cine iubim, dar cand vine vorba de familie, iubim neconditionat, iertam si trecem peste toate dificultatile care ne fac sa reactionam cu totul diferit in acele alte relatii.

M-am gandit foarte serios la subiectul asta si am inceput sa ma intreb: nu cumva cand vorbim de familie se intampla sa luam oamenii dragi ai sufletului nostru "for granted"? Adica suntem crescuti cu ideea ca familia o sa fie mereu acolo orice am face, ca de exemplu: parintii, mereu ne vor ierta, oricat de rai si oricat de urat ne purtam, mami si tati trebuie sa ne ierte, de ce? Pentru ca asta face familia, asa suntem programati sa credem, sa traim. La fel si copii, indiferent de ce le fac parintii lor, ei trebuie sa treaca cu vederea si sa nu uite ca datorita lor ei exista. Dar nu este un pic cam deplasat felul asta in care gandim? Familia nu e "compusa" tot din oameni? De ce nu ii putem vedea si pe ceilalti ca facand parte din familie? De ce unii oameni ii luam "for granted" doar pentru simplu fapt ca reprezinta familia? Avem nevoie de legaturi de sange ca sa putem sa iertam pe cineva si sa-i fim alaturi la bine si la rau? Daca ar fi asa, atunci cum se face ca strainii se casatoresc?

Ce vreau sa-mi aduca iepurasuuuul, hihi.

De felul meu sunt destul de aeriana, niciodata nu stiu in ce zi a saptamanii ma aflu, iar uneori gresesc si anul, luna, cred ca om mai dezorientat decat mine nu exista, insa azi mi-am dat si eu seama ca mai sunt vreo doua saptamani, de fapt chiar mai putin pana vine iepurasul de Passsssste! Anul trecut din cate imi aduc aminte a venit in dar cu o mini excursie la Resita, v-am povestit intr-un articol cat de bine m-am simtit, mmmm, totusi sa stiti ca n-as mai repeta experienta, parca e altceva cand faci sarbatorile acasa, in sanu' familiei. Nicaieri nu-i ca acasa (zise fata careia ii place sa calatoreasca).

Asaaadar, pentru ca trebuie sa vina iepurasul si de data asta n-o sa-mi mai faca, ca si cadou o excursie, am decis sa un wishlist pentru eeeeeel. De data aceasta n-o sa mai fie un wishlist cu ce visez eu sa-mi cumpar gen sandale cu platforma pe care nici nu pot sa merg, sau pantofi office cu ditamai toacele, ci o sa fie mai realist, in sensul ca astea is niste chestii pe care stiu ca iepurasul mi le poate aduce in viitorul apropiat, hi hi, de fapt o sa fac tot posibilul sa le primesc.

Cum dau baietii papucii

Imi plac oamenii, intotdeauna mi-au placut, consider ca mereu am ceva de invatat de la orice om care trece prin viata mea, dar niciodata nu m-am descurcat bine cand a venit vorba de despartiri. Iar cand zic despartiri nu fac referire stric la relatiile de dragoste, ci si la restul relatiilor intepersonale. Cel mai greu e sa pui capat unei relatii de prietenie pentru ca in cazul meu, spre deosebire de relatiile amoroase eu chiar ma implic, las omul sa-mi cunoasca chiar si cele mai intunecate colturi ale sufletului (cu mici exceptii)... E ca si cum as renunta la o parte din mine, dar asa e viata facuta, intalnim oameni, ii cunoastem, ii iubim, si inevitabil crestem, uneori separat, alteori impreuna, in cazul meu procesul de "crestere"/maturizare s-a facut separat, prietenele mele au luat-o pe alte drumuri, eu am ramas in acelasi loc, deci... cam asta a fost. 

Trecand cu articolul la o nota mai optimista, ma gandeam azi la modalitatile si replicile de despartire ale oamenilor. Trebuie sa recunosc ca unele sunt amuzante, mai ales replicile baietilor pe care le arunca atunci cand vor sa dea papucii.