Guest post- Despre filmul "Hyde Park on Hudson"

În primul rând, le doresc bună ziua cititoarelor care mă știu și le salut cu drag pe cele care urmează să mă cunoască acum.

Numele meu e Claudia, am 24 de ani și dețin blogul ciocolatacuzahar.blogspot.ro.

Am fost încântată de provocarea de a scrie un guest-post, lansată de Lavinia, și i-am răspuns prompt că, da, eu vreau să particip. În felul acesta, doresc să îi și mulțumesc pentru oportunitate! (Cu placereee!!!)

Astăzi am ales să vă povestesc despre un film pe care aveam inteția să-l prezint și pe blogul meu, dar cum încă nu am apucat, asta e ocazia perfectă de a-l face cunoscut vouă.

Este vorba de filmul Hyde Park on Hudson din 2012. Are ca actori principali pe Bill Murray și Laura Linney. Bill Murray îl joacă pe președintele Franklin D. Roosevelt, iar Laura Linney pe Margaret ”Daisy” Suckley, una dintre amantele acestuia.

Poate că, auzind cuvântul ”amantă”, deja aveți în cap un întreg scenariu cu scandaluri, circ, divorț, trădare, custodie, ș.a.m.d., așa cum se întâmplă de obicei în filmele care tratează această temă. Totuși, să nu vă imaginați că este un film oarecare despre o poveste întâlnită la tot pasul. Nu. Este foarte interesant structurat totul și ceea ce îl face și mai special este faptul că, s-a inspirat din realitate.

Filmul nu are prea multă acțiune, accentul e pus mai degrabă pe prezentarea sentimentelor oamenilor și motivelor care le determină să procedeze într-un anumit fel. Mie mi s-a părut mult mai important mesajul pe care vroia să-l transmită, decât întâmplările din film. Tocmai din cauza asta nici nu vă povestesc acțiunea, fiindcă aș termina de povestit în două propoziții, voi ați trage concluzia că e magplictisitor și nu v-ar tenta să-l vizionați.

Pe mine m-au captat emoțiile sincere, pure ale lui Daisy, care părea că-l adoră de-a dreptul pe președintele Americii și că ar face totul pentru el.

Pe de altă parte, de sentimentele lui Franklin nu prea pot să zic că au fost sincere. În felul lui aparte, poate. Însă, avea numeroase femei în viața lui, și nu clădea propriul lor univers cu fiecare, nu avea separat un sanctuar pentru fiecare relație, nu avea obiceiuri speciale diferite cu fiecare femeie. Iar asta pe mine mă face să mă întreb, ce vedea, de fapt, la ele? Că diferă la față și la aspect? Eventual, diferă intelectual? Le trata ca pe niște ustensii necesare pentru propria lui comoditate.

Din păcate, și Daisy a fost nevoită să înfrunte această realitate că, ea nu e așa de specială pentru Franklin, cum e Franklin pentru ea. Când a aflat că, bărbatul iubit a adus la casa pe care o numeau a lor, refugiul lor, o altă amantă, lumea ei s-a năruit. Și, când și-a dat seama că, de acum încolo, trebuie să accepte și să se întâlnească zilnic, nu doar cu soția, ci și cu cealaltă amantă……….Tragic.

Dar, cumva, tocmai asta mi-a captat atenția, asta este elementul care face diferența în film. Linia care deosebește o poveste de alta. Daisy ajunge să se acomodeze cu Marguerite, cealaltă femeie, devin chiar prietene, și împreună, dar separat, îi satisfac nevoile bărbatului adorat.

Apropo de satisfacere, mi-a fost pe plac că nu existau scene de sex încorporate. Nu am nimic cu scenele de acest gen, dar în acest film chiar nu s-ar fi potrivit și a fost o alegere corectă să le lase pe dinafară. Se găsesc doar unele referiri foarte fine, care se potrivesc cu pudicitatea perioadei prezentate.

Totul este plasat într-un conac magnific, înrămat de un peisaj pitoresc, într-un moment de răscruce atât pentru istoria Americii, cât și pentru istoria Angliei.

Sper că am reușit să vă stârnesc curiozitatea pentru acest film!