Daca altii te plac pentru ceea ce esti...

tu de ce nu te placi? Traim intr-o lume in care fetele usoare (ca sa nu le zic altfel) sunt pline ochi de incredere de sine, iar fetele destepte, care arata bine, sunt doborate de insecuritati, si aici vorbesc din experienta pentru ca, cu modestia care ma caracterizeaza ma consider o fata frumusica si inteligenta, iar in ciuda acestui fapt am momente cand ma uit in oglinda si nu-mi place deloc ceea ce vad. Aici vorbesc de complexele pe care le am, faptul ca nu ma pot accepta cu tot cu defectele pe care le detin ma afecteaza atat fizic cat si psihic (mai ales) si ma intreb daca eu nu ma iubesc si nu ma accept asa cum sunt, oare ceilalti cum o fac? 

De exemplu prietenele mele, pe ele nu le deranjeaza defectele mele asa cum ma deranjeaza pe mine, nici baietii cu care am iesit nu au fost deranjati, si aici fac referire la defectele fizice gen: nas, piele urata, celulita, pentru ca daca aduc in discutie defectele sau cum sa ma exprim mai bine, deviatiile de comportament, hmmmm, imaturitatea, faptul ca sunt o fire vulcanica si ca imi place ca oamenii sa faca cum spun eu, ei bine aici e discutabil; toata lumea imi spune sa o las mai moale si sa incerc sa ma schimb fiindca am niste reactii urate, reactii care indeparteaza oamenii, iar daca inca mai am cateva persoane pe langa mine sincer cred ca ar fi cazul sa ii ascult pentru ca toti avem limite si la un moment dat s-ar putea sa sar urat de tot calul si astfel sa pierd aceste persoane, ceea ce e rau!

Si totusi, nu inteleg cum unii isi accepta defectele, eu daca un fir de par imi sta stramb mi se pare ca mi se deterioreaza perfectiunea si o iau razna, zau asa (pt mine chiar si chestia asta minora reprezinta un defect). M-am uitat ieri pe strada la femei si niciuna nu avea parul pieptanat perfect, nimeni nu era perfect (evident, oameni perfecti nu exista) si femeile alea erau inconjurate de prieteni, familie, etc. so, incep sa cred ca am mari probleme eu cu mine, adica ma gandesc ca ele chiar se plac pentru ceea ce sunt si nu pun atata pret pe aspectul fizic asa cum fac eu, probabil d-asta si vedem pe strada cupluri din alea gen: ea grasa, el slab, etc... pentru ca fata aia e impacata cu ea, cu defectele ei, iar el o accepta si o iubeste asa cum e, probabil pentru personalitatea frumoasa, nicidecum pentru fizic... nu?

In fine, acum ma gandesc ca daca altii ma plac, poate nu-s chiar asa rea, sunt si eu tot om, nu? Nimeni nu imi cere sa fiu perfecta, in schimb imi cere sa fiu eu, sa renunt la impresiile din capul meu si sa ma bucur ca sunt sanatoasa, talentata, apreciata, ca sunt un om perfect normal. Trebuie sa renunt la obsesia asta de a fi perfecta, altfel o s-o iau razna, trebuie si o sa renunt!

Vreti sa stiti cum o sa fac asta, pai primul lucru pe care il voi face va fi sa-mi scriu o scrisoare de dragoste (daa, stiu ca suna ciudat, dar nu e), de ce o scrisoare de dragoste? Pai pentru ca vreau sa vad ce poate cineva sa iubeasca la mine, poate asa o sa iubesc si eu, apoi o sa imi fac un tabelut cu defecte si calitati ca sa stiu ce trebuie sa imbunatatesc, ce trebuie schimbat, asta in ceea ce priveste caracterul (intelegeti voi) pentru ca dpdv fizic am inceput deja un program de exercitii (de fapt este o provocare, vedeti aici mai multe) si am inceput sa ma tin de alergat, de plimbari, si deja vad imbunatatiri, mai trebuie doar sa-mi reglez somnul si cam atat. Apoi intentionez sa-mi pun viata in ordine, adica sa-mi reorganizez prioritatile, sa vad pe ce drum sa o iau pentru ca acus sustin si examenul de licenta si aia e. Aaa si trebuie sa incep sa ma relaxez mai mult, sa mai las vorbele si sa trec direct la fapte. 

Mno, asta e povestea mea, acum spuneti-mi voi, sau tu... tu te placi si te accepti cu bune si cu rele? Ce ai vrea sa schimbi la tine, ce ai schimbat?

PS: imi cer scuze daca m-am repetat, dar inca sunt somnoroasa si...

sursa foto