M-am gandit serios la ce spunea o Youtube-rita acum cateva zile in cel mai recent clipulet al sau si anume ca la 20 de ani trecem printr-o criza, este perioada in care toata lumea isi croieste un drum in viata, unii lucreaza, altii deja au copii, damn, ma uit la fetele cu care eram in generala si ele nu sunt ca mine aiurite, unele chiar si-au intemeiat o familie, mintea lor nu mai este ocupata de unghii, moda, make-up si chestii din astea, ele sunt setate pe biberoane, patuturi din lemn nichiduta, scutece, spalat, calcat, gatit, in timp ce eu, ei bine eu... am ramas la fel...
Nu stiu daca e de bine sau de rau treaba asta, insa mi se pare foarte ciudat ce se intampla in jurul meu, eu de abia acum am decis ca e momentul sa am o relatie mai serioasa, tare ma sperie gandul cand vine vorba de "maturitati", d'apai sa ma mai si casatoresc si sa fac si un copil, pai va dati seama cum ar fi?
Hmm, dar oare ce iese din casatoriile astea in care ambii parteneri sunt inca tineri si imaturi? Ei "cresc" impreuna si trec peste obstacole mai usor? Sau divorteaza la un moment dat pentru ca-si dau seama ca de fapt au facut o greseala? Sa stiti ca am vazut cazuri si cazuri, probabil totul tine de noroc... Stiti cum se zice, daca este vorba despre iubire adevarata si despre persoana potrivita, atunci relatia rezista, daca nu...
Revenind la subiect, chiar cred in criza asta a anilor 20 ca sa zic asa, mai ales cand habar nu ai incotro sa te indrepti, nu ai nicio realizare la activ, nu ai nici bani, nici nimic, doar o amarata de facultate din care probabil ca nu o sa iesi cu prea multe, de exemplu eu, la ce imi foloseste acum tot ce am invatat la scoala si la facultate? La nimic, aaa, probabil pentru mine asa, pentru mandria mea, aia e altceva, dar in viata nu traiesti cu mandria, nu traiesti cu hartiile pe care le primesti dupa absolvire si din cate vad diplomele astea nici macar nu te ajuta sa-ti gasesti un job de pe urma caruia sa beneficiezi de un trai decent, deci... Si totusi, totusi sunt oameni care la varsta mea au aproape totul, so... care-i treaba? Cum sa nu te apuce crizele si sa nu te stresezi cand practic esti un "nimeni", iar altii sunt "cineva" ?
Probabil o sa ziceti ca sunt nebuna, aia stiam deja, dar ganditi-va serios la treaba asta cu criza varstei de 20 de ani, nu e asa usoara trecerea de la copilarii la viata de adult, normal cica suntem adulti de la 18 ani, pfaaaaa, sa fim seriosi, ahahahahahaha, unii nu se maturizeaza niciodata, probabil ca pe ei nu i-a mai atins nicio criza, huh.
Deci, ce credeti ca e de facut cand treci prin astfel de momente? Eu zic ca timpul le rezolva pe toate, si pilele, si banii, dar timpul in mare masura se ocupa de tot, nu?
Have a nice day!
O asa zisa "criza" poate exista la orice varsta..chit ca ai 20 de ani sau 30, sau 40...totul tine de mentalitatea fiecaruia, de experientele traite pana la momentul respectiv si, cel mai important, de greselile pe care le-a constientizat...
RăspundețiȘtergerehmm, posibil :D
ȘtergereAdevarat ...
RăspundețiȘtergere:)
ȘtergereTimpul nu poate rezolva nimic, el ,,ştie'' doar să-şi ia tălpăşiţa. Înţeleg prin ce treci. Eu am 28 de ani şi, cu regret, spun că Facultatea nu mi-a fost de ajutor.
RăspundețiȘtergeremda, asta este.. :(
ȘtergereEu am criza varstei de 27 de ani !
RăspundețiȘtergereeh, trece:D
ȘtergereCe mi-as dori sa mai trec odata prin criza de la 20 de ani !!! :)
RăspundețiȘtergerecum asa? :))
Ștergereidealuri, crize de identitate, prietenii, avalanse de evenimente pe care le traiesti la maxim, ti se pare ca te consolidezi ca persoana, cateodata da, cateodata nu...mmm, mi-amintesc cum a fost demult, demult...:)
RăspundețiȘtergereai incredere in tine, nu regreta nimic, gusta din plin acesti ani...pentru ca nu se mai intorc niciodata :)
Asa m-au emotionat randurile tale... multumesc:D
ȘtergereCand am citit postarea am simtit un mare regret fata de trecerea anilor...
RăspundețiȘtergereAm 27,job canci,locuiesc cu parintii iubitului,nu prea am viata sociala,realizari aproape zero...
La 20 de ani abia incepi viata.Nu te ingrijora pentru ca mai ai destul timp,de fapt nici nu exista limite in ceea ce priveste asta,noi avem impresia ca pana la nu stiu ce varsta trebuie sa avem nu stiu ce.E fals.Fiecare face cum crede.
Sfatul meu este sa te concentrezi pe profesie.Mai intai un job modest,pune bani de-o parte,oricat de putin conteaza si lasa viata sa isi urmeze cursul.Daca ti se ofera sanse bune,lasa teama si profita de ele caci doar asa poti avansa.
Sunt sigura ca vei avea un viitor frumos.Fa ce iti place si investeste tot in asta!
Lasa comparatiile cu altii fiindca tu esti tu si trebuie sa traiesti viata ta,nu dupa modelul altora.
Multa bafta!!
Te pup!
deja am 22 :)) deci am trecut de varsta, dar bine, ce mi-e 20-22, e tot aia. Ei tu ai un iubit, familia alaturi de tine, si de toate, esti talentata si frumoasa:D asa ca...
ȘtergereMultumesc mult pentru sfaturi, o sa tin cont! >:D< Te pupacesc >:D<
Familia? Nu chiar, o am doar pe mama apropiata.
ȘtergereIubit este insa nu am avansat ca relatie...
Talentata la ce? Am multe pasiuni dar talent nu prea vad in nici un domeniu.
Iar frumusetea... Nu ma vad asa dar chiar de as fi frumoasa nu ar conta asta prea mult,decat ca m-as simti eu mai bine in pielea mea.Frumsetea oricum trece si ceea ce ramane este mintea,care si aia o ia razna de la o varsta in colo :)
Anyway,poate se vor aranja treburile atat la tine cat si la mine dar am eu un presentiment ca in cazul tau sigur va fi bine!
Cu placere!
Si eu te pupacesc!
Stiu de mama ta, si e de ajuns :)
ȘtergereTalentata, vrei sa spui ca nu esti? Te urmaresc de muuuult timp si nu oricine e capabil sa scrie, sa machieze cum o faci tu, ai nevoie de acel "ceva", intelegi?
Ei, esti foarte frumoasa, atat la trup cat si la suflet si nu ma mai contrazice ca ma superi, stii ca eu nu fac complimente asa doar ca sa ma aflu in treaba, o sa fie cu siguranta mai bine la amandoua! <3
Te imbratisez cu drag!
Mi-e al naiba de frica sa trec de 20 de ani. Orice criza ar fi, nu vreau sa se termine, caci asta ar insemna sa merg mai departe. Si mi-e teama.
RăspundețiȘtergere:)) nu esti singura =))
ȘtergereAcm am terminat si eu facultatea si acm incepe criza, exact cum ai zis tu, nu stii incotro sa te indrepti, la ce te pricepi mai bine, care ar fi job-ul tau etc .Mi-ar fi placut sa fie cineva sa ma ia de manuta si sa imi spuna te angajez in postul dorit .. dar nu, totul sta in noroc si ambitie
RăspundețiȘtergerenimeni nu o sa bata la usa ca sa te angajeze, trebuie sa iti iei viata in maini, probabil de aia ne si apuca crizele :))
ȘtergereUite ca m-ai provocat, asa ca am scris ceva legat de tema pe care o abordezi:
RăspundețiȘtergerehttp://jurnaldesotie.blogspot.co.uk/2013/08/crizele-varstei.html
:D sa vedem:D
ȘtergereLa 20 de ani totul e posibil. Daca am putea sa privim viitorul doar cu curiozitate nu ar mai fi crize. Acea curiozitate care te face sa incerci, care iti da curaj sa experimetezi, sa descoperi lucruri noi, oameni noi, experiente noi. Ca un copil care invata sa mearga...
RăspundețiȘtergereLa 20 de ani se face "etalonarea" resurselor proprii, ca in fizica, stabilirea unitatile de masura cu subdiviziunile lor ca mai apoi sa dai masura sau limite intamplarilor din viata.
Iar in facultate inveti un lucru esential: cum sa te descurci cu ceilalti, cu situatii si chiar cu tine insati. Chiar daca diploma nu te ajuta intotdeauna, chiar daca informatiile nu sunt cele de care ai nevoie dar inveti unde si cum sa cauti, sa descoperi, sa gestionezi...
Sa zambesti mereu indiferent de varsta!
Intelepte randuri :D Multumesc frumos:D
ȘtergereCrize sunt si la 15..si la 20..si la 80.
RăspundețiȘtergereImportant e sa stim sa trecem peste ele.
Numai bine :)
:D true :D multumesc la fel! :D
Ștergeresi eu sunt in aceeasi "criza" :))
RăspundețiȘtergere:D trece :*
ȘtergereAcum nu-ţi dai seama, dar maturizarea ta era altfel în afara facultăţii. Dacă ai vrut să înveţi.
RăspundețiȘtergereŢi-a deschis nişte orizonturi intangibile acum, dar la care nici nu puteai visa fără să capeţi noi cunoştinţe.
Şi, poate, peste 10 ani vei ajunge acolo. Peste 20 de ani, vei ajunge la concluzia că trăieşti ca să înveţi
mereu câte ceva nou. Un bob zăbavă!
Hmmm :-? posibil :))
Ștergere1. Wow, nici nu mi-am dat seama ca atat de multe comentatoare de aiacea sunt chiar asa de tinere, adica abia au dat coltul dupa 20 de ani, chiar din cauzza ca mie mi se pare ca maj lumii care scrie aicea, inclusiv autoarea, comenteaza la un nivel destul de matur...pai eu la 22 de ani eram un nataflet, un copil...nu ca acuma la 32 am avansat prea mult, insa macar asa la fizic a inceput sa se vada si ma gandesc, optimist, ca poate ceva ceva se va lipi la un moment dat si de creier, asa vrand-nevrand, macar asa putin muschiulet impanat cu lipide, (ca am citit ca in cantitati moderate lipidele, plus proteinele pot fi bune pt creier, desi cred ca e mai mult valabil la copiii cu creierul in dezvoltare, nu dupa 27 de ani, cand incepe sa se instaleze ateroscleroza, cf BBC, inca mai studiez, desi pana una alta am eliminat untul, mai ales ca e cam scump in Scandinavia, si m-am pus in schimb pe regim de halibut din Groenlanda, desi cred ca specia e in pericol de extinctie, deci nu recomand si la altii, eu o fac asa mai mult din altruism pt sustinerea culturii poporului nativ indigen inuit/eschimos...)
RăspundețiȘtergere(va urma)
2. On topic, dupa parerea mea total teoretica, (deoarece pe mine personal nu ma vei prinde nici lesinat sa indraznesc nici sa ma gandesc eu personal la o relatie asa de serioasa cum ar fi o casatorie reala, pana nu trec de 42 de ani, ca doar nu vreau sa fiu cobai, astept mai intai statisticile dupa primii 10-15 ani de la introducerea casatoriilor pt gay, sa vedem ce iese si daca au o sansa de supravietuire mai mare de 50 %, ca daca e la fel sau chiar mai rau ca la heterosexuali, zau, ma intreb daca meria banii cheltuiti pe ceremonia de nunta...desi exista ceva date posibil incurajatoare legate de parteneriate, dar una e concubinajul si alta e casatoria aia legala cu tot tacamul de obligatii asociate ei, plus una era un parteneriat asa romantic la vremea cand parea chiar subversiv si te unea in plus asa un soi de dizidenta de natura destul de romantica ea in sine, si alta e cand nu mai e nici o dizidenta si trebuie sa te conformezi modelului care zice ca trebuie sa speli vasele, sa aspiri, si sa arunci gunoiul, asa prin rotatie, plus mai ales SA COMUNICI despre ALTE lucruri decat chestii palpitante si pline de suspans ca de ex dizidenta, filme, etc),
RăspundețiȘtergereva urma
deci, la nivel total teoretic, cred sincer ca EXISTA o sansa de buna supravietuire pe termen lung pt anumite cupluri alcatuite din oameni maturi psihologic,deja independenti in gandire, inteligenti si care chiar sincer stiu cine sunt ei asa cu personalitate sigur destul de bine inchegata deja pe la 18 ani, (deci nu aia in perpetua cautare de sine, sau care cauta sa-si formeze in continuare propria lor personalitate asa doar prin atasarea lor de altcineva care sa le spuna lor cine sunt ei, deci nu cauta in partener un soi de mama/tata/mentor/profesor, nici servitor, menajera, valet, etc), sa se maturizeze, mai bine zis sa imbatraneasca si in continuare bine mersi impreuna, in cuplu, plus chiar sa se optimizeze functional personal asa printr-un soi de colaborare totusi si de efort depus impreuna, nu doar de relaxare si de asteptari de psihoterapie de suport reciproc, mai ales daca impartasesc opinii asemanatoare despre valori comune destul de solide, adica stiu ce e important asa pt ei in viata lor, (nu exact asa cu cine voteaza fiecare, ca asta poate fi diferit desigur), si chiar sunt si harnici si motivati, adica daca sunt, zau, optim sanatosi la cap amandoi, fiecare in parte, plus sunt dispusi sa colaboreze ca niste oameni adulti cat de cat civilizati...zau, acum stiu ca nu o fi politically correct sa zic ca peste 25 % din oameni probabil sunt diagnosticabili cu diverse maladii, ca nu e dracul nici chiar asa de negru, plus desigur ca NU e vorba de maladii grave, ci doar din alea mai mult care fac oamenii sa aiba diverse probleme de relationare cu semenii lor, chiar si pe timp de pace, sa nu mai aiba rabdare sa fie atenti si la altii, chiar daca i-au iubit sau chiar tin in continuare la ei, si/sau ii fac sa fie mai vulnerabili la stress, ca stress va exista in continuare, si orice cuplu va trebui sa reziste la eventuale stressuri, legate de economie, de joburi, de ivirea unui copil NICI nu mai zic, pt ca un copil o reprezenta o bucurie, dar reprezinta totodata un stress IMENS pt oricine, de nivel aproape de catastrofal pe scara tuturor stressurilor resimtite de oameni...ultima chestie pe care chiar am citit-o pe undeva printr-o revista de gen Vanity Fair sau ceva de genul asta era ca acum sfatul general e ca lumea sa se casatoreasca devreme, (desigur DUPA ce au luat Bacul si s-au decis la ce facultate sa dea si au si intrat deja la facultate sau macar sunt aproape de dat licenta sau au deja un job si/sau bursa/venituri totusi independente, nu sa depinda chiar total de mama si tata, ca asta e deces curat pt orice cuplu probabil, desi poate e total OK sa ajute si mama si tata daca ambii sunt inca studenti, sau daca o chirie e deosebit de mare, sau in tara respectiva o bursa sau un salariu nu ajunge nici sa iti cumperi un senvis pe zi, ceva de genul asta), insa sa amane copilul pe mai tarziu, dat fiind ca s-a remarcat ca copiii nascuti de mame care au peste 30 de ani, au o sansa sa fie si mai inalti si cu IQ mai mare si in general mai sanatosi si mai atletici asa in viata lor mai tarziu, toate astea fiind sanse mai bune pt copil de fapt, nu neaprat de mandrie pt parintii lui, desi dau disclaimer ca in cazul meu nu stiu daca e valabil mai ales nu in legatura cu IQ-ul sau cu atleticismul, ca de inalt totusi sunt parca o idee mai inalt decat tata, dar eu am fost si prematur, si se stie ca si riscul de prematuritate e mai mare la copii din mame sarite de 30 de ani...desi desigur dupa 36 de ani creste si riscul de copii cu sindrom Down, deci exista o fereastra optima pt femei de a avea copii, probabil intre 30 si 34 de ani, la fel cum probabil exista si o fereastra optima pt casatorie, intre 24 si 27 de ani, atunci cand se considera ca totusi creierul s-a maturizat, insa nu a inceput inca sa se sclerozeze...
RăspundețiȘtergereM-ai pierdut pe la sfarsit Rudolph, dar bine te-am regasit, cat despre maturitatea in cuplu, ai dreptate, foarte mare dreptate, cred ca asta e cheia succesului unei relatii! :D Multumesc pentru feedback!
ȘtergereMi-a venit o idee cum sa explic mai practic si mai concis ce voiam sa zic mai sus ! Daca intr-o relatie cineva zice altcuiva (si implicit si sie insusi daca e sincer) ceva de genul "You complete me" (0a completezi), asa ca in filmul Jerry McGuirre, asta inseamna ca e risc mare ca acea relatie sa NU dainuie prea lung stabil, dar daca zice (si isi zice) "You make me want to be a better man/woman", ca in filmul Asa Good As It Gets, asta ESTE o relatie cu o sansa mult mai buna de supravietuire pe lunga durata ! (ma rog, cu exceptiile de rigoare, ca sa nu se supere dl Tom Cruise, ca el e mai sensibil)
Ștergeream inteles, si e cam adevarata treaba.
Ștergeresa imi aduc aminte cum eram la 20 ani...
RăspundețiȘtergereFata de voi, eram mult mai naiva. Nu ma pricepeam la relatii, voiam doar sa ma distrez, prioritatea era scoala, bursa, micile proiecte ce imi aduceau bani, o oja, stiti voi. Ce imi ramane in amintire a fost momentul cel mai greu : mamaia s-a imbolnavit, si eram singura din familie care venea zilnic la ea la spital. Imaginile din spitalele de ocologie sunt inca grele.
offf. poate ca era mai bine asa...
ȘtergereSalut autoriţo, te inteleg. Mm.. vreau sa iti dau un sfat de care ma tin si eu. Era un multiplu (!) prim-ministru in Franta prin secolul 19, il chema Vilelle (sau ceva de genu), si spunea el asa: "Totul isi tine cursul daca ai intelepciunea de a astepta." Cuvinte de aur.
RăspundețiȘtergere:D hmmm, multumesc pentru sfat! :D
Ștergere