S-a lăsat amăgitoare noaptea... cuprinsă de un întuneric ameţitor...

"Se joacă şi luna... îmi mângaie chipul... sperând să-şi alunge singurătatea... E tristă de veacuri, deşi luminează... Asemeni unui zâmbet, ce-ascunde sute de lacrimi...

Visez în tăcere, aştern gânduri şi şoapte... mă simt abandonată în tristeţe... încerc să respir, dar îmi lipşeste aerul... Aş vrea să ascult, dar nu înţeleg tăcerea...

Unde eşti, să pot zbura? Un sufet ce-i singur, nu oglindeşte nimic... Fără parfum, degeaba şi floarea... Ştiu că mă cauţi... am aripile frânte...

Grea e magia când crezi doar în ea... De ce nu te-apropii? Strânge-mă-n braţe... arată-mi lumina, acoperă-mi ochii... mângaie-mi buzele ce parcă suspină... otraveşte-mă cu dulceaţă, am să mor pt tine...

Şopteşte-mi dorinţe, doreşte-ţi în şoaptă... Iubeşte, alintă, săută, priveşte... Trăieşte prin mine... suspină, zâmbeşte... alungă-mi amarul...

Uită de lume... de paşii trişti ai singurătaţii... ecoul lor apăsator îmi inunda timpanele... amorţind sufletul... Am rămas doar o flacără-n vânt...

Şi dor mi-e de tine... Arată-te o dată!... Mai mult decât viaţa... atât te-aş iubi...!!!"