In sfarsit am inteles de ce se tem unii oameni de singuratate. Gandurile. De ce zic asta?
Pai este foarte simplu, cand ai ocupatie adica iesi in oras cu cineva, vorbesti cu cineva, te certi, te ce vrei tu, nu ai timp sa stai sa te gandesti la nemurirea sufletului, la ce o sa scrii in testament peste 100 de ani sau mai stiu eu ce. In schimb cand esti singur, devii paranoic, incepi sa crezi ca toata lumea e impotriva ta, ca ii deranjezi pe toti, ca nimeni nu te iubeste, te gandesti ca fiecare are viata sa, iar tu stai singur in camera ta rasfoind bloguri si cautand citate random pe net care sa-ti creasca moralul, incepi sa iti analizezi viata, sa te analizezi pe tine, realizarile tale, s.a.m.d. si incepi sa crezi ca de fapt nu ai evoluat deloc, ai impresia ca altii au inaintat atat de mult in viata, iar tu parca te afunzi si mai tare in singuratate, trist, nu?
Deci cand esti singur, esti trist, esti inchis in trecut, gandurile tale zboara la momentele in care erai fericit cu X si Y, iar acum X si Y nu mai sunt, pentru ca au mers mai departe, isi traiesc viata, sunt ocupati sa fie fericiti si nu se mai gandesc la tine, in schimb tu le dedici noptile tale, lacrimile tale, te inchizi in colivie si astepti ca cineva sa te salveze, ha! Dar n-o va face nimeni, singurul care te poate salva de tine esti chiar tu, si stiu ca suna cliseic, insa asta e viata: un cliseu si nu zic ca nu avem nevoie de singuratate, ba da... uneori e bine venita, dar cu masura, fiindca deja cand simti ca o dai in depresii ar trebui sa iei masuri.
.jpg)



