Trecand peste vreau sa va zic ca am inceput sa citesc o cartulie: "Cum sa te iubesti pe tine pentru a te intelege mai bine cu ceilalti" si inca din primele pagini ale cartii am dat peste o intrebare pe care sunt sigura ca toata lumea a pus-o sau a primit-o la randul sau "Va stimati?" si recunosc ca am stat sa ma gandesc putin la raspuns, nu am zis din prima ca "da", dar n-am raspuns nici "nu", a fost gen "nu stiu", iar acum stau si ma gandesc cum vine asta: "nu stiu", ce nu stiu? Daca ma stimez? Daca am incredere in mine? Daca am o imagine buna despre mine? Sau nu stiu cum ma vad ceilalti?
Tot ce stiu e ca am momente, ce momente?
Ei bine uneori sunt atat de increzatoare in mine, ma simt puternica, ma vad frumoasa s.a.m.d. insa alteori nu suport sa ma privesc in oglinda, nu ma simt bine eu cu mine si in acele clipe simt nevoia sa primesc un fel de acceptare de la cei din jur, adica sa mi se spuna ca nu sunt cum ma vad eu, ca sunt frumoasa oricum: nemachiata, cu parul nearanjat, cu unghiile nefacute, chestii din astea de suprafata care pentru mine conteaza, poate mai mult decat cred si nu vreau sa accept asta, nu vreau sa ma accept asa cum sunt pentru ca am vazut oameni perfecti: buze perfecte, nas perfect, corp perfect, viata perfecta si sincer imi este foarte greu sa accept faptul ca trebuie sa ma multumesc cu ce am, desigur sa nu ma intelegeti gresit, ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa si ca am o mama extraordinara, dar nu inteleg cum de oamenii sunt atat de imperfecti si totusi cineva, o persoana anume, ii gaseste frumosi, ii iubeste...
Sa fie intr-adevar iubirea si acceptul de sine raspunsul la intrebarile mele?
Recomandarea zilei: Chirurgie estetica, implanturi mamare, marire buze si multe altele la Clinica Dr. Florin Daniel, Juravle.
Tot ce stiu e ca am momente, ce momente?
Ei bine uneori sunt atat de increzatoare in mine, ma simt puternica, ma vad frumoasa s.a.m.d. insa alteori nu suport sa ma privesc in oglinda, nu ma simt bine eu cu mine si in acele clipe simt nevoia sa primesc un fel de acceptare de la cei din jur, adica sa mi se spuna ca nu sunt cum ma vad eu, ca sunt frumoasa oricum: nemachiata, cu parul nearanjat, cu unghiile nefacute, chestii din astea de suprafata care pentru mine conteaza, poate mai mult decat cred si nu vreau sa accept asta, nu vreau sa ma accept asa cum sunt pentru ca am vazut oameni perfecti: buze perfecte, nas perfect, corp perfect, viata perfecta si sincer imi este foarte greu sa accept faptul ca trebuie sa ma multumesc cu ce am, desigur sa nu ma intelegeti gresit, ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa si ca am o mama extraordinara, dar nu inteleg cum de oamenii sunt atat de imperfecti si totusi cineva, o persoana anume, ii gaseste frumosi, ii iubeste...
Sa fie intr-adevar iubirea si acceptul de sine raspunsul la intrebarile mele?
Recomandarea zilei: Chirurgie estetica, implanturi mamare, marire buze si multe altele la Clinica Dr. Florin Daniel, Juravle.





